Arhivă posturi vacante
Concurs de angajare pentru funcția de specialist superior, Direcția comunicare și relații publice
Scopul:
Elaborarea şi implementarea strategiei de comunicare şi a politicilor de marketing. Realizarea politicii ODIMM în domeniul promovării sectorului ÎMM prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.
Sarcini de bază:
• elaborează și implementează politica de comunicare și de marketing agreată şi măsoară eficienţa acesteia;
• asigurarea transparenţei în activitatea ODIMM prin mediatizarea evenimentelor;
• identifică soluții optime de promovare pentru a asigura vizibilitatea instituției și a serviciilor acesteia;
• implementează și monitorizează strategii pe termen scurt şi mediu de promovare a site-ului ODIMM;
• asigură creşterea vizibilităţii instituţiei pe piaţa națională și internațională, identifică şi propune noi metode, analizează și gestionează datele aferente domeniului de activitate;
• efectuează studii referitor la vizibilitatea serviciilor/instrumentelor de suport ODIMM printre grupurile țintă;
• contribuie la menţinerea site-ului organizației și a altor platforme de socializare utilizate, monitorizează presa și opinia publică vizavi de informațiile difuzate de instituție;
• participă la organizarea evenimentelor de presă cu participarea reprezentanților instituției;
• răspunde la solicitările parvenite din partea presei, inclusiv pregătește informații relevante pentru participarea conducerii la emisiuni Radio/TV/interviuri;
• soluţionează situaţiile de conflict privind mediatizarea incorectă a unor aspecte ce ţin de activitatea instituției.
Tip de angajare:
Perioadă nedeterminată.
Condițiile de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite pe teritoriul Republicii Moldova; cunoașterea altor limbi de circulație internațională, inclusiv a limbii engleze constituie un avantaj;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are studiile superioare/licență finalizate în jurnalism, știinte ale comunicării, marketing;
- în ultimii 5 ani nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite.
Cerințe specifice pentru participare la concurs:
Studii: – superioare de licență sau echivalente în domeniul relaţii publice, jurnalism, marketing.
Experiență: vechime în muncă în domeniul aferent minim 3 ani.
Cunoştinţe profesionale:
- cunoașterea actelor normative în domeniul activității de antreprenoriat, hotărîrile de Guvern şi regulamentele de funcţionare a Programelor din gestiune, regulamentul cu privire la crearea ODIMM;
- cunoașterea cadrului normativ privind mijloacele de informare în masă; codurile profesionale şi etice în domeniul relaţiilor cu publicul;
- regulile privind compoziţia (structura, conţinutul) şi stilul comunicatelor de presă, adresărilor, discursurilor în public, postărilor pe rețele de socializare;
- metodele de culegere şi prelucrare a informaţiei cu utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne etc
- cunoştinţe de operare PC: Word, Excel, Power Point, Canva, social media marketing, google analitics, internet, intranet.
Abilități:
- abilități de lucru cu informația, planificare, organizare, coordonare și control;
- capacitate de editare a unui text din punct de vedere gramatical, logic și jurnalistic;
- abilitate de a compune texte de sinteză/analiză;
- tendinţă spre autoperfecţionare continuă;
- capacitate de comunicare şi negociere;
- spirit de observație și inițiativă;
- capacitate de lucru în echipă;
- inteligență;
- flexibilitate în gândire;
- creativitate, dinamism;
- capacitate de planificare şi organizare a timpului de muncă şi respectare a termenilor.
Atitudini/comportamente:
a) integritate, devotament și loialitate față de instituție;
b) de comunicare cu diferite persoane ca statut, vârstă, naţionalitate, cultură, religie, educaţie etc.;
c) disciplină, punctualitate, conștiinciozitate, curaj și capacitate de a-și asuma răspunderi;
d) discreție, perseverență, politețe;
e) ținută și comportament echilibrat și agreabil;
f) echilibru emoțional și stabilitate comportamentală;
g) orientare spre rezultat.
Termen de aplicare:
Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până pe data de 10.05.2022, ora 10:00
Documente ce urmează a fi prezentate:
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare;
- Documente ce atestă experiența profesională;
- Copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative.
Modalitatea de depunere a documentelor:
E-mail:
Poștă: Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 134, mun. Chișinău, MD-2012
Bibliografia concursului:
- Legea Nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii;
- Legea Nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;
- Hotărârea Guvernului Nr. 538/2007 cu privire la crearea Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;
- Legea presei nr.243/1994;
- Legea nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare;
- Legea nr.982/2000 privind accesul la informaţie;
- Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional.