Istorii de succes
Istorie de succes - SRL GLINCOR-COM

Compania „GLINCOR-COM” din orașul Ștefan Vodă, fondată în anul 2001 de către Cornelia Revencu, este o afacere de familie care produce cu grijă și pricepere pâine și produse de patiserie.
„Optăm pentru a rămâne în țară, să ne dezvoltăm aici, acasă. Mai bine ca la noi nu este nicăieri”, spune Cornelia Revencu, fondatoarea companiei.
Pentru a-și extinde capacitățile și a răspunde mai bine cererii consumatorilor, compania a obținut în recent un grant de 600 000 lei prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐢𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Cu această finanțare, vor fi procurate un feliator de pâine cu cuțite circulare și o mașină automată de ambalare.
Valoarea totală a investiției se ridică la peste 1 200 000 lei.
Anterior, în 2023, compania a beneficiat de un grant de peste 600 000 lei prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆ . Cu sprijinul Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova, au fost instalate panouri fotovoltaice care reduc semnificativ consumul de energie.
În total, compania „GLINCOR-COM” a beneficiat de peste 1 200 000 lei din fonduri nerambursabile pentru modernizare și eficiență.
𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜 𝐬𝐚̆-𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐭 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐎𝐃𝐀.
