𝐆𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆? 𝐎𝐃𝐀 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆!
„𝐺𝑎𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑖𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑐𝑖𝑎𝑟𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 7 𝑚𝑖𝑙𝑖𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑖, 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑠𝑢𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑏𝑎𝑛𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑎𝑐𝑜𝑟𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟 𝑎𝑐ℎ𝑖𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑙𝑎̆𝑑𝑖𝑟𝑖𝑖. 𝐹𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡, 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑓𝑖 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜 𝑠̦𝑎𝑛𝑠𝑎̆”, a declarat Sergiu Toma, fondatorul companiei „Total Gravură” din municipiul Chișinău.
Pentru achiziția sediului destinat desfășurării activității de producere a materialelor publicitare, antreprenorul a decis să acceseze un credit. Întrucât gajul nu acoperea suma necesară, compania a beneficiat de o garanție financiară accesată prin FGC - Fondul de Garantare a Creditelor din cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
📊Valoarea totală a proiectului investițional s-a ridicat la 23 milioane de lei. În urma acestei investiții, compania și-a extins spațiul de activitate și și-a majorat volumul de producție, ceea ce îi va permite să acceseze și piețele de export.
𝐓𝐮 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐩𝐚𝐬𝐮𝐥 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐫? Aplică acum la băncile partenere ODA pentru un credit garantat!
Vezi mai multe detalii în spotul video de mai jos și în linkul din primul comentariu.👇
𝑀𝑒𝑐𝑎𝑛𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑔𝑎𝑟𝑎𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑜𝑟𝑡𝑜𝑓𝑜𝑙𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑖𝑡𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑂𝐷𝐴, 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝐺𝑟𝑢𝑝𝑢𝑙 𝐵𝑎𝑛𝑐𝑎 𝑀𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎 𝐼𝑀𝑀-𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟.