Istorie de succes - SRL AM Sisteme - Strășeni

1 views

Compania AM SISTEME din municipiul Strășeni, specializată în sisteme inginerești și construcția apeductelor, demonstrează cum investițiile inteligente contribuie la dezvoltarea infrastructurii și la creșterea competitivității.

Cu sprijinul unui grant de aproape 480 de mii de lei, din fondurile Uniunii Europene, accesat prin intermediul ODA, compania și-a modernizat activitatea și și-a îmbunătățit capacitățile operaționale.

În perioada 2023–2025, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, un număr de 373 de companii au beneficiat de granturi prin intermediul ODA, în valoare totală de 7,14 milioane de lei. Acest suport a contribuit la mobilizarea unor investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei în economia națională.