Comunicate de presă
Alte 22 de noi afaceri susținute de stat pentru investiții în echipamente moderne și energie verde
22 de antreprenori, afacerile cărora au fost aprobate pentru finanțare în cadrul Programului de Retehnologizare și Eficiență Energetică, au semnat astăzi contracte cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Întreprinderile vor accesa granturi de până la 2 milioane lei din partea statului pentru optimizarea consumului de gaze și energie electrică prin înlocuirea echipamentelor învechite cu unele moderne sau prin instalarea de surse alternative de energie. Valoarea totală a investițiilor ca urmare a implementării proiectelor investiționale constituie circa 52 milioane lei, dintre care finanțare nerambursabilă este de circa 22 milioane lei. Din numărul total de companii, 15 își desfășoară activitatea în mediul rural, iar 7 în mediul urban.
Directorul ODA, Dumitru Pîntea, a felicitat companiile beneficiare, accentuând faptul că investițiile, care le vor face la pachet cu susținerea financiară din partea statului, vor aduce plus valoare companiei și vor avea efecte economice în timp scurt.
Din numărul total de afaceri, 13 companii vor accesa granturi de până la 1,5 milioane lei pentru eficiență energetică, care constituie 50% din costul investiției, banii fiind utilizați pentru achiziționarea panourilor fotovoltaice pentru producerea curentului electric.
Printre întreprinderile care vor accesa finanțare nerambursabilă pentru consolidarea independenței energetice se numără și S.A. ”Gheolaris” din Chișinău, specializată în producerea tâmplăriei din PVC, lemn stratificat și aluminiu cu geamuri termopane. Administratorul afacerii, Gheorghe Plămădeală spune că, analizând situația energetică din ultima perioadă, a decis să investească în construirea unei instalații electrice fotovoltaice care va asigura necesitățile de energie pentru funcționarea utilajelor, inclusiv încălzirea halelor cu pompe termice.
“Produsele noastre sunt prezente atât pe piața locală, cât și europeană, exportăm în Belgia și Franța, totodată, planificăm extinderea și în alte țări europene. Astfel, instalația fotovoltaică ne va permite să devenim mai competitivi, având posibilitatea de a crea produse calitative la un preț mult mai accesibil”, susține antreprenorul.
Alte 9 IMM-uri vor beneficia de finanțare nerambursabilă de 50% din investiția pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor, dar nu mai mult de 2 milioane lei pentru automatizarea procesului de producție; robotizarea producției și reutilarea cu echipamente performante.
Întreprinderea "VESTVLAD" S.R.L din Leova va accesa circa 1,9 milioane lei pentru achiziționarea utilajului modern și eficient energetic pentru procesarea cărnii și fabricarea mezelurilor.
“Afacerea noastră are un întreg lanț valoric, începând de la abator, unitate de procesare a cărnii, fabricarea produselor din carne până la comercializarea către consumatori. În industria procesării cărnii, timpul de procesare este vital pentru menținerea calității și inofensivității produselor finite. Prin înlocuirea echipamentelor învechite cu unele performante, vom eficientiza procesele interne și vom putea procesa mai multă materie primă”, declară administratorul companiei Vladimir Ciobanu.
Pe parcursul a 7 luni de implementare a Programului de Retehnologizare și Eficiență Energetică, 63 de agenți economici au accesat finanțare nerambursabilă în valoare de circa 55 milioane lei.
Reamintim faptul că depunerea aplicațiilor pentru accesarea suportului financiar sub formă de grant se realizează online în regim continuu, completând formularul de pe link: https://formular.oda.md/
Agenții economici, interesați de acest mecanism de suport, beneficiază de expertiză gratuită în identificarea necesităților energetice și asistență pentru aplicarea la Program.
Pentru mai multe informații, consultați Ghidul de aplicare https://bit.ly/3A8ozTK sau sunați la telefonul +373 22 225 799.